De ce sunt oamenii asa?

15 comentarii
ipocrizie
   Am observat în ultimul timp, tot mai mulți oameni cuprinși de sentimente negative, lipsite de generozitate, de noblețe sufletească, fiind preocupați de lucruri mici, egoism, josnicie și mizerie. Acum nu știu ce să cred: așa or fi oamenii de când lumea și Pământul, sau sunt prostiți de vremurile astea !?
   De ce sunt oamenii invidioși, dușmănoși și ipocriți? De ce își doresc să moară și capra vecinului? De ce sunt atât de preocupați de ceea ce face cel de lângă ei? De ce observă paiul din ochiul altuia, dar bârna din ochiul lor nu-i deranjează? De ce lăcomia este cea mai mare calitate? -Acestea sunt doar câteva din întrebările la care mi-e foarte greu să găsesc răspunsuri.
   Se întâmpla adesea să ne creăm o falsă impresie potrivit căreia avem prieteni aproape; cuvântul ”prieten”, ar trebui folosit - după părerea mea - mai rar! Eu cred că am o mulțime de cunoștințe dar foarte puțini ”prieteni”, atât de puțini, încât i-aș putea număra pe degetele la o singura mână.
   Când sunt aproape, și amândoi în nevoi, cei doi ”prieteni” își fac promisiuni că se vor ajuta unul pe celălalt indiferent ce se va întâmpla, dar este foarte curios cum se repetă aceeași poveste parcă trasă la indigo: unul dintre cei doi, reușește să  plece undeva departe de granițele României, unde, evident se descurcă de vreo 10 ori mai bine și - ca prin farmec, uită complet de ceea ce altă dată însemna totul pentru el - prietenia. 
   Cu toții ar putea jura chiar, că pe ei nu îi schimba numărul banilor, sau culoarea lor, dar toate poveștile astea cunosc un singur final din păcate, pe care, cu toții l-am simțit pe pielea noastră dintr-unul din cele două puncte de vedere. Eu am experimentat până acum - doar prin prisma celui care rămâne prizonier în propria-i țară.
  Nu îmi place în general sa fac promisiuni sau să dau garanții, pentru că mie așa mi se pare, că nimic nu este sigur  și mai ales că o ”promisiune”, pentru mine, nu se încheie decât în momentul  în care s-a împlinit! Prefer să tac și să  încerc să fac...Nu știu ce îmi rezervă ziua de mâine, de aceea, îmi place sa păstrez o doză de imprevizibilitate.
   Ca să închei pe același ton, spun că urăsc ipocriții și ipocritele din răsputeri - atât de tare, încât le-aș jumuli  toate fețele alea false și m-aș că** pe ele - nu de alta, dar așa ar rămâne și ei cu o singura față da' bună. 


“Caracterul omului poate fi dedus din manifestarile lui marunte . Pentru lucrurile importante oamenii isi iau precautii ; in gesturile mici ei se manifesta dupa natura lor si fara a-si da osteneala sa se mai ascunda .”
Despre oameni – de Arthur Schopenhauer


    Am pus  aici - o melodie în asentimentul acestei postări!

  
   
   
@Pascu Adrian

De ce eu? De ce mie?

3 comentarii
   Oricare dintre noi, am avut la un moment dat de suferit, din pricina altor persoane, sau pur și simplu fără sa fie cineva vinovat. În acele momente ne simțim nedreptățiți și ne întrebăm: ”de ce eu? de ce mie?? Sunt atâția oameni care fac atâta rău acestei lumi și tocmai eu am fost ales să sufăr...”
   ”De ce eu?” așa s-au întrebat, de-a lungul istoriei omenirii, multe vieți omenești. La fel și mulți tineri din zilele noastre care, fără nicio vina, afla ca au cancer prea târziu, și din păcate nu se pot face prea multe.
   Cu toții cunoaștem personal, sau cel puțin din vedere - bețivani (si fumători), scandalagii, oameni de nimic, trântori, hoți ș.a. și ne întrebăm adesea ”de ce” ăștia care nu au grijă în niciun fel de sănătatea lor nu pățesc nimic? Asta nu înseamnă că le-aș dori lor rău, dar aș spune ca viața este nedreaptă de multe ori. Dacă unul care s-a străduit să ducă o viață sănătoasa - moare răpus de un nemilos cancer, iar unul care doarme în șanțuri  și duce o viața depravată - trăiește liniștit și nu se mai îmbolnăvește nici măcar de vreo răceala...
   ”De ce mor oameni nevinovați?” m-am întrebat adesea, oare este corect așa? oare un bețivan scandalagiu ce învață din asta? - că poate sa bea cât vrea, pentru că vor muri alții din diverse cauze și el tot nu crapă. Cam așa stau lucrurile pe Pământ din păcate, nu e mereu cum ar trebui să fie,lucrurile pot sa ia și alte forme chiar opuse logicii înțelese de noi, oamenii.

”Pasarea Colibri” 

   Batranii spun ca apa trece
Si spun ca pietrele raman,
Dar lucrul altfel se petrece
Pe vechiul nostru glob batran.
Ca piatra, orisicat de tare,
Se macina si trece stand,
Iar peste trista-i macinare
Doar apele raman curgand.


@Pascu Adrian

Se cauta un mincinos

2 comentarii
   Nu demult, a fost prezentată  piesa de teatru "Se caută un mincinos" în orașul Nehoiu, și cum pentru un rating strălucit, este nevoie de subiecte tari, probabil tindem să credem că se exagerează. Dar chiar imediat după piesa, cineva mi-a demonstrat că viața bate filmul.
   Aveam de făcut tivul la niște perechi de pantaloni pentru un prieten, și i-am dus la croitor să îi facă. Îmi zice să merg a doua zi după ei că nu durează mult dar chiar atunci era puțin ocupat; mă duc, și nu erau gata...mă reprogramează peste 2 zile, revin, și tot nu sunt gata! repetă chestia asta încă de vreo câteva ori, și bineînțeles că încă nu sunt făcuți...
   Toată treaba pe care a făcut-o - în sfârșit- cel mai probabil într-un sfert de ora, el a reușit să o întindă cu nesimțire până la 3 săptămâni, timp în care, aproape zilnic îl vizitam cu aceeași întrebare: "Ați făcut pantalonii?" iar el  fără nicio jenă, cu o seninătate ieșită din comun, ba chiar cu un zâmbet care emana prostie - de fiecare dată  îmi spunea: "Nu i-am făcut! am avut mult de lucru...vino mâine!". Cred ca acest individ și-a făcut un stil de viața clădit pe minciuni.
   Fiind un oraș destul de mic, nu sunt foarte multe opțiuni, și nu este  o prea mare concurență, astfel încât, orice individ poate să-ți arate cât de valoros este! Toți mai mințim când suntem puși în fața unor  situații limită, dar în felul ăsta e destul de greu bănuiesc - trebuie să  ai stil murdar și obraz gros. Eu unul, aș crăpa de rușine să mint în halul acestui croitor...mai ales că astfel de minciuni au piciorușe  scurte - să zicem că durează câteva ore dar poate nici atât, mai ales când deja începi să cunoști mincinosul. Aș numi aceste minciuni penibile și fără niciun rost - gogonele putrezite pentru ca sunt atât de proaste încât din start nu au niciun efect. Spun cu mâna pe inima , că mi-e scârba de mincinoși și îmi doresc să am cât mai puține tangențe cu ei.
   ”Când  presupui că cineva te minte, fă-te că-l crezi, atunci el devine mai îndrăzneț, minte mai tare și se dă singur de gol.”  Arthur Schopenhauer
@Pascu Adrian

Despre homosexualitate

11 comentarii
   În primă fază eram convins că homosexualitatea este o anormalitate provocată. Acum știu ca aceasta poate fi de asemenea  și datorată dereglărilor hormonale care nu este deloc de condamnat.
   Toate întrebările mele legate de homosexuali au prins contur într-o zi liniștită de vara, când mă plimbam prin centrul Brașovului și am văzut doi băieți gelați ținându-se de mână - am crezut că se prostesc - dar în secundele următoare s-au oprit, și s-au sărutat cu foc.
   Vreau să vorbesc doar despre derbedeii ăștia homosexuali, care sunt perfect sănătoși, dar cărora li s-a urât cu binele și fac pe supărații așteptând alinare de la alți homalăi - câhh!!! Cât de scârbos poate să fie? Ce poate să oare sa îi determine să o ia în dos? sau să o dea? oribilul este împins spre extrem! Am încercat să mă gândesc mai departe,  la perversiunile lor, dar m-am oprit înainte să-mi provoc scârbă... 
   Poate că unii s-or fi săturat de femei și acum ar vrea să încerce și ceva mai "tare", poate că au suferit o decepție în dragoste și vor sa se răzbune, poate că vor doar să fie diferiți și cool, sau poate educația pe care au primit-o lasă de dorit...dar nu ar trebui sa le mai caut scuze; mai bine i-aș aduna pe toți ăștia cu orientări dubioase și le-aș trage o mamă de bătaie, până uită orice zăpăceală și se fac oameni normali.
   Mă întreb de ce oare homosexualitatea la femei este mult mai acceptată? dacă aveți răspunsuri simțiți-va liber sa postați un comentariu!
  Chiar dacă suntem în secolul XXI homosexualitatea nu ar trebui să ajungă o normalitate. Poate ca unii ar zice: "nu-mi pasa, sa facă ce vor!", însă povestea se schimbă atunci când fiul lor vede pe stradă un cuplu de  gay și vrea și el să fie unul, că doar știm bine că ne place ce este interzis! 
   Am gasit un test funny pentru fete...puteti afla cat de gay este iubitul vostru aici  !
@Pascu Adrian

Discutie aprinsa - ateu vs credincios

8 comentarii
   Astazi am avut onoarea sa asist la o discutie intre doi oameni simpli de la tara; unul pretindea ca este ateu pe care il voi prescurta cu - A iar celalalt ca este crestin pe care il voi nota cu - C. Cei doi lucrau impreuna la un sant pentru o fundatie. "Ateul" avea un aer de superioritate, probabil din pricina faptului ca isi imbogatise cultura generala cu vreo doua reportaje de pe Discovery; "credinciosul", in schimb este simplu, manelist, dar si nestiutor. Am prins doar un schimb de idei intre cei doi ,puteti trage o concluzie din discutia lor care a decurs cam asa:
C: Ce mai faci ba musulmane?
A: Ce-ai ma cu mine? ce vrei?
C: Cum p*** mea ma sa nu crezi in Dumnezeu? cine te-a facut?
A: Ba lasa-ma ba cu prostiile tale, suntem in anul 2011, tu mai ai             timp de prostii? Eu nu cred in Dumnezeu, cred in cazma, ca o vad!
C: Legionaru' p****...!
A: Te crezi in neolitic? 
C: Taci dreacu' ma, ca tu nici nu stii religia la atei!
    Pai ce religie au ateii ma? :)) am vrut sa il intreb. Dar nu cred ca ii ajutam in niciun fel pe niciunul. Probabil ca niciunul din cei doi nu este sigur cu se mananca una sau cealalta.
   
  
@Pascu Adrian

Dragoste la prima vedere? Neah!

5 comentarii
   Auzim adesea oameni care spun ca s-au indragostit la prima vedere...si ma intreb acum pe bune: cum poti sa te indragostesti de o imagine fara sa stii din ce material este facut? Poate fi ca o cireasa mare si rosie care oricand poate ascunde un vierme. Dupa parerea mea, cel mult,  poti sa spui  despre o persoana la prima vedere, ca iti place , iti este simpatica sau ceva in genul asta s.a..
   Dragostea la prima vedere nu este altceva decat momentul cand toate substantele din industria chimica a organismului se aprind intr-o gigantica explozie etichetata drept "indragosteala" dar sub aceste semne se ascunde mai degraba o pofta animalica de sex.
   Asadar ar fi indicat sa facem bine deosebirea dintre dragoste (cu intelesul de iubire) si sex; sunt doua lucruri foarte distincte.
   
   
   
@Pascu Adrian

Suflet pereche...?

6 comentarii
   Există sau nu suflet pereche? oare este scris "pă stele" cu cine să îmi împart viața și cu cine nu? Eu sunt de părere că suflet pereche nu există! Un om poate să fie fericit chiar atât dacă își împarte viața cu "x" cât și cu "y", totul depinde în egală măsură de cei doi parteneri. Sunt persoane care ar putea să fie fericite cu 1000 de variante (de perechi), dar și alte persoane care nu s-ar putea acomoda decât cu 100;
   Credeți că dacă un bărbat se însoară cu o femeie cu care nu este suflet  pereche, înseamnă că deja s-au compromis încă două perechi? Vă dați seama ce haos s-ar crea dacă ar exista mult căutatul "suflet pereche"?
@Pascu Adrian

Alcoolismul la femei

7 comentarii
   Intr-una din zilele frumoase de primavara, in care ne adunam cu vecinii in fata blocului, se zaresc la capatul strazii doua femei care se tin la brat reciproc; cand se apropie se poate observa - o batranica zvelta si o femeie cam la 40 de ani la 1.50 si vreo 90 de kg - acestea se clatina bine de tot, iar cand ajung in dreptul nostru, grasuna pufneste in ras atat de tare, incat nu se mai poate tine pe picioare, drept urmare cade in fund si nu se ridica pana nu isi termina portia de ras, apoi... ridica-te daca mai poti! Dar pentru asta sunt prietenele nu? sa se ajute cand se imbata ca niste scrofite!

     Cand vezi un barbat beat - zici: "uite un prost!", dar cand vezi o femeie beata se schimba situatia - totul este mai plin de insemnatate, aceasta parca isi pierde din demnitate si din tot ceea ce o reprezinta ca si femeie. 
   Ce-ar fi daca, printre preferintele femeii, in afara de alcool, aceasta ar detine si alte calitati precum o gura spurcata? ar fi femeia fatala nu? O femeie care poate sa te injure 5 minute fara sa se repete, este dorinta oricarui barbat. Ma intreb de multe ori, cum poate o femeie "sa-si bage" ceva ce nu-i apartine...probabil  ca imprumuta instrumentul de la vecinul de langa casa care niciodata nu o lasa.
    Deci, daca ai de gand sa bei ca un barbat, atunci s-ar putea sa sfarsesti aratand ca unul. Mult noroc in orice decizie vei lua. Eu, impreuna cu cateva companii care produc bere va recomandam sa consumati alcool responsabil!
@Pascu Adrian

Banii si fericirea

8 comentarii
      Aparent banii si fericirea nu au nimic in comun - ba chiar mai mult - sunt multe cazuri in care oamenii sustin ca "banii nu aduc fericirea!" hmm...sa fie oare adevarat?  personal, cunosc mai putini oameni nefericiti cu bani, decat fara! si daca banii nu ar influenta in mare masura fericirea, atunci ce anume ar putea sa o faca? - sa fie oare "Numai iubirea" lui Pepe? Oare cat ar rezista  iubirea daca ea ar fi frumoasa si el fara bani?

    Sa nu credeti ca este o critica la adresa reprezentatelor sexului frumos: este normal sa-si doreasca o viata buna (sau mai buna) totusi este indicat sa fie atente sa nu se indragosteasca mai mult de bani decat de proprietarul acestora. Unul din studiile stupide realizate de britanici ne arata ca femeile se pot indragosti chiar si de o geanta pe care acestea si le-ar dori - asa ca mare atentie ce anume iubiti mai mult :P! oricum, si eu mi-as dori o vacanta in Hawaii nu o tura prin parc! asa ca nimeni nu are dreptul sa va judece!
      De altfel, nu stiu ce sa cred, daca este o coincidenta sau nu, faptul ca putine femei se inghesuie la unul lefter, si mai multe la unul cu mai putin aer in buzunare :P.
      Am scris aceasta postare inspirat fiind de un prieten care si-a pus la statusul de la messenger : "Pe femei doar banii le excita!"
     
      Nu stiu voi, dar eu, daca as fi nefericit, as prefera sa fiu macar unul cu bani !:))
@Pascu Adrian

Ungurii din Romania

4 comentarii
         Locuind in orasul Nehoiu din judetul Buzau nu am avut nicio tangenta cu acestia pana sa merg la facultate in Brasov, si nici nu stiam de existenta unor conflictele intre romani si unguri. Aveam colegi din zone concentrate de unguri ca: Sfantu Gheorghe, Baraolt, Targu Secuiesc s.a.. Majoritatea "o rupeau" in limba romana, dar avem si vreo doi care nu stiau nici un cuvant romaneste; chiar mi-au marturisit in al doilea an de studiu ca atunci cand au venit la inscriere la facultate ei stiau doar doua cuvinte : "da" si "nu" ,insa au avut mare noroc cu vreo doi profesori care erau de asemenea de etnie maghiara!
    Trecand mai departe la realele dispute dintre romani si unguri; mie mi se pare un consum de energie inutil sa porti o polemica pe subiectul "a cui este Transilvania?" - pentru ca este destul de clar atat timp cat vor exista romani si unguri in Transilvania - vor exista contradictii , chiar si cu dovezi istorice care sa ateste cele spuse de cele doua tabere.
    In alta ordine de idei, ar fi indicat sa o lasam asa cum este, pentru ca problemele adevarate ale Romaniei in acest moment, nu sunt legate de unguri...daca vrei ca ei sa te respecte, atunci incearca acelasi exercitiu cu ei - respecta-i! si astfel ai sanse mari sa gasesti un prieten bun.
    Cand am venit in Brasov, am locuit la camin, unde, de-a lungul celor 5 ani, am avut parte de multi colegi de camera (vreo 15), spre surprinderea mea, cel mai bine m-am inteles cu unul ungur (care de altfel a fost singurul de etnie maghiara din toti colegii de camera pe care i-am avut ).
   Parerea mea e ca tot acest circ pleaca tot de la politica, de la dorinta de putere si de ciolan. Oamenii neimplicati politic, indiferent de nationalitate convietuiesc in buna pace unii cu altii. Problema asta e una falsa, intretinuta de cercurile politice interesate sa ne muscam intre noi, ca sa nu-i vedem cum fura. Asa ca, hai sa gandim cu propriile noastre creiere si sa vedem adevarul dincolo de aparente.
     Cum in orice padure sunt si uscaturi, tot asa si printre unguri sunt si oameni mizerabili cu care nu ai vrea sa ai de-a face dar nu cred ca este cazul sa generalizam...procentual vorbind, eu cunosc mai multi romani de care sa-mi fie scarba decat unguri!

@Pascu Adrian

Maini jegoase...bleah!

5 comentarii
     Zilele trecute, aflându-mă afară cu doi prieteni, am zis să mergem și noi sa mâncăm câte un sandviș de la fast-food-ul de cartier, așa că ne îndreptăm spre acesta. Ajungem înăuntru, întâlnim o domnișoara cu un aspect ușor neplăcut, comandăm noi câte un sandviș, iar aceasta, cu mâinile transpirate de cele 30 de grade celsius din interiorul magazinului, pune ghearele pe o bucată de pâine, prinde cu unghiile un șnițel, cu care alimentează sandvișul, și îl trântește în cuptorul cu microunde (unde sper că s-au ars măcar o parte din microbii de pe mâinile jegoase ale vânzătoarei)...

    Dar culmea! scoate sandvișul fierbinte cu o mână de asemenea fără nicio pungulița, după care îl înfășoară într-un șervețel și... cu mâna cealaltă, bagă mâna într-un recipient cu varză tocată și castraveți, și presară în sandviș ! BLEEAAAH !
     Data viitoare o să mă scarpin și eu undeva în fața ei, pun mâna pe sandviș, și îi zic să îl mănânce ea - că fac eu cinste! :))
     Îmi cer scuze dacă v-am provocat scârbă, dar pentru că se întâmplă cu siguranță în mai multe locuri din România, am postat în ideea de a  găsi rezolvări.  
Cum ar trebui tratate specimenele astea cu mâinile jegoase? 

 Dacă și tu ai pățit ceva asemănător, simte-te liber sa comentezi!
@Pascu Adrian

Mă plictisesc, ce sa fac?

44 comentarii
   Ce pot să fac atunci când mă plictisesc foarte tare: o sa scriu aici o listă cu ce poți face atunci când nu mai ai ce face! 


                    Ce pot să fac la calculator?


    1.  Vizionez filmulețe hazlii pe youtube sau 220.ro;
    2.  Caut o muzică pe care nu am mai ascultat-o (nu trebuie să fie neapărat muzică nouă);
    3.  Citesc forumuri, bloguri ca și acum de altfel;
    4.  Îmi cumpăr ceva de ronțăit și mă uit la un film;
    5.  Fac teste online de inteligență și de orice gen (amuzament);
    6.  Încerc să socializez pe unul din site-urile de socializare preferate;
    7.  Învăț ceva legat de ce mă pasionează, de exemplu Photoshop - (Html si CSS s.a.);
    8.  Îmi fac un blog unde pot să scriu orice tip de articole doresc, am liberă exprimare și nimeni nu mă judecă;
    9.  Vorbesc cu prietenii pe messenger, sau caut un chat pe gustul meu;
   10. Mă joc niște jocuri online care cu siguranță îmi vor face ca timpul sa treacă mai ușor. acolo pot de asemenea să socializez. cateva exemple: www.triburile.ro / www.battleknight.ro / www.the-west.ro/ / www.joci.ro / www.doizece.com .

                    Și dacă încă mă plictisesc, atunci...


    1.  Încerc să clipesc des timp de cateva secunde cu privirea îndreptată spre o lumina și apoi închid ochii - voi avea parte de un minispectacol de lumini unde voi încerca să găsesc obiecte și forme cunoscute;
    2.  Mă ciupesc ! Doare? este neplăcut? nu este nimic fizic, totul este numai în mintea noastră! după un timp voi prefera să mă plictisesc în continuare decât să simt durerea !
    3.   Sun pe cineva  și prezint o situație credibilă pentru a mă amuza; spun de exemplu că sunt de la un post de radio al localitații în care locuiesc și  vreau să îl promovez, apoi îl rog sa dea o dedicație pentru prietenii lui...ș.a.m.d. !
    4.    Încerc activitatea de a gândi la lucruri la care în mod normal trec neobservate sau meditez la trecerea ireversibilă a timpului;
    4.1.  Îmi pun întrebări de forma ”de ce....?” / ”ce aș face dacă....?”;
    4.2.  Îmi fac planuri de viitor;
     5.   Citesc o carte care să îmi placă;
     6.   Iau o foaie și ceva de scris și încerc să desenez ceva inedit;
     7.   Construiesc ceva din bețe de chibrit, (lipite cu aracet pe o foaie) sau fac ceva din bucați de hârtie origami ca - aici !
     8.   Fac ceva exerciții cu greutatea corpului, cum ar fi - genuflexiuni, abdomene, flotări. De asemenea aș putea să le combin să fac câte una din fiecare, apoi câte doua - până ajung la 10 și apoi pentru cei mai rezistenți dintre voi și înapoi. Dacă ați reușit ați realizat - Bingo :)))”complexul japonez”


           Lasând la o parte cei 4 pereți ai camerelor:


   1. Pot sparge monotonia ieșind cu un/o prieten/ă  la o plimbare sau la plajă;
   2. Aș putea frecventa o sala de sport (fitness) unde o să imi fac prieteni noi;
   3. Sun câțiva prieteni/colegi/vecini, să jucăm un joc de cărți/șah/table/rummy/ sau alte jocuri...
   4.  Învăț jonglerii cu obiecte rotunde,/ monede sau trucuri de magicieni .


        Dacă înca te plictisești foarte tare, e momentul să pui mana pe carte și sa lași prostiile :)



@Pascu Adrian

Trebuie sa stii / sa sti !

6 comentarii
   Trebuie sa lamurim o mica problema pe care  multi dintre noi o avem. Chiar daca unii se dau mari lingvisti pe internet si jignesc pe cei care nu cunosc forma corecta, sa stii ca  cel important este ca vrem sa invatam ! ! !
   Sunt cativa carora  nu le pasa cat de corect scriu  si cred ca nu are importanta ("mai ales pe internet" zic ei...), dar trebuie sa stii ca este frumos sa vorbim aceeasi limba!
   Verbul a sti se scrie cu doi "i" atunci cand este pus la persoana a II-a (modul conjunctiv- cand are "sa" inaintea verbului, la modul imperativ si atunci cand i se adreseaza in mod direct). Am sa enumar cateva situatii: Sa stii ca... ! / Nu stii nimic! / Tu stii ! /  Vrei sa stii?
    Sper ca v-am fost de folos! :)
@Pascu Adrian

Romania incotro? RR

4 comentarii
    Romania - tara tuturor imposibilitatilor devenite posibile! sau 
    Avem o tara frumoasa ! - pacat ca e locuita ! 
sunt doar doua dintre titlurile care ni se potrivesc ca o manusa;
    Trebuie sa admitem ca o mare parte din populatia acestei tari  denigreaza si  aduc un prejudiciu moral celorlalti cativa romani care mai au demnitate sau vor sa schimbe ceva. De asemenea multi  tigani (imputiti) de nationalitate romana din pacate , ne-au creat  nume in Europa precum : "ciori" si "ciorditori"!
    Ma simt indignat ca nu pot sa fac nimic in privinta asta, si sunt foarte ingrijorat de rata natalitatii tiganilor care par sa fie favorizati din ce in ce mai mult in aceasta tara condusa de oameni mediocri! Probabil ca peste vreo 20-30 de ani maxim Romania isi va schimba denumirea si se va numi RRomania. 
    Tiganii nu au obligatii, toata lumea stie! ei sunt plini de drepturi pe care evident ca si le cunosc si le cer! Daca un tigan este amendat pentru o neregula de orice gen, el nu o plateste ca nu are ce sa-i faca nimeni...sa fie oare de vina aici Politia Romana?!(sa nu ne legam de ei; la salariile pe care le au nici eu nu as face nimic...)
    Imi permit sa fabulez putin, daca as avea o functie politica importanta as propune ca toti cei de etnie rroma sa li se ia cetatenia romana si sa le inventeze una pentru ei, ca sa nu mai fim confundati cu ei in Europa si in lume; ba mai mult as ceda din Romania un teren langa una din granite sa le fac un stat de unde sa nu mai aibe voie sa iasa decat cu VIZA :) 
    Am incercat sa nu fiu rasist dar pentru prisma prin care suntem vazuti in prezent in Europa eu cred ca ei sunt de vina.
    Imi cer scuze pentru rromii care fac exceptie de la regula !
    
@Pascu Adrian

Trebuie sau trebuiesc ?

5 comentarii
    Multa lume transforma forma adverbului "trebuie" in "trebuiesc/trebuieste" cu toate ca aceasta nu exista!
    Deci sa ne rezumam la a spune "Oile trebuie tunse"  si nu "Oile trebuiesc tunse".

@Pascu Adrian
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Trebuie sa asculti. Copyright 2008 All Rights Reserved Revolution Two Church theme by Brian Gardner Converted into Blogger Template by Bloganol dot com