Toate bune și frumoase, râdem, glumim, și viața parcă ne surâde. Dacă încă nu o facem, ar trebui să apreciem fiecare nouă zi de la Dumnezeu, să radiem de fericire pentru fiecare rază de soare care se așterne pe Pământ.
Îmi amintesc cu plăcere de colegul meu de facultate, de momentele frumoase petrecute cu el, fiindcă asta este tot ce a mai rămas din păcate. Îmi amintesc cum, pe holurile căminului unde am locuit, se învelea într-un cearceaf și se supranumea Cezar :). Suntem tineri și credem că noi nu putem da greș, că noua nu ni se poate întâmpla, că suntem doar la început de drum, și că avem timp pentru toate. Eh...nu la fel s-a întâmplat și cu colegul meu, care astăzi a decedat în urma unui accident de mașină. Îmi este tare greu să mă pun în pielea familiei sau a iubitei sale - este mult prea trist! simt un gust amar care mă roade din interior. Am rămas înmărmurit la aflarea acestei vești; încă refuz să cred ca nu mai este...
Când se întâmplă astfel de accidente, începem să medităm mai mult asupra vieții, și încercăm cel puțin să apreciem ce avem. E păcat că trebuie să moară cineva drag ca să ne oprim un pic și să ne trezim din tumultul acestei agitații continue.
În urma acestui fapt, nu pot decât să conștientizez că viața este atât de fragilă, că sunt atât de mic, că suntem atât de trecători, că locuim aici, pe acest Pământ mai puțin decât ar sta un musafir la prietenii săi, dar mai ales că ar trebui să ne punem ordine în toate capitolele vieții. Unii ar înțelege de aici: „trăiește clipa!” și poate nu este deloc greșit pentru că, prezentul este tot ce avem - dar ar fi bine să trăiești clipa astfel încât, clipele din viitorul tău să nu aibă de suferit, deoarece după un timp, viitorul va deveni prezent, și vei fi răspunzător pentru eventualele probleme.
