Se cauta un mincinos

   Nu demult, a fost prezentată  piesa de teatru "Se caută un mincinos" în orașul Nehoiu, și cum pentru un rating strălucit, este nevoie de subiecte tari, probabil tindem să credem că se exagerează. Dar chiar imediat după piesa, cineva mi-a demonstrat că viața bate filmul.

   Aveam de făcut tivul la niște perechi de pantaloni pentru un prieten, și i-am dus la croitor să îi facă. Îmi zice să merg a doua zi după ei că nu durează mult dar chiar atunci era puțin ocupat; mă duc, și nu erau gata...mă reprogramează peste 2 zile, revin, și tot nu sunt gata! repetă chestia asta încă de vreo câteva ori, și bineînțeles că încă nu sunt făcuți...

   Toată treaba pe care a făcut-o - în sfârșit- cel mai probabil într-un sfert de ora, el a reușit să o întindă cu nesimțire până la 3 săptămâni, timp în care, aproape zilnic îl vizitam cu aceeași întrebare: "Ați făcut pantalonii?" iar el  fără nicio jenă, cu o seninătate ieșită din comun, ba chiar cu un zâmbet care emana prostie - de fiecare dată  îmi spunea: "Nu i-am făcut! am avut mult de lucru...vino mâine!". Cred ca acest individ și-a făcut un stil de viața clădit pe minciuni.

   Fiind un oraș destul de mic, nu sunt foarte multe opțiuni, și nu este  o prea mare concurență, astfel încât, orice individ poate să-ți arate cât de valoros este! Toți mai mințim când suntem puși în fața unor  situații limită, dar în felul ăsta e destul de greu bănuiesc - trebuie să  ai stil murdar și obraz gros. Eu unul, aș crăpa de rușine să mint în halul acestui croitor...mai ales că astfel de minciuni au piciorușe  scurte - să zicem că durează câteva ore dar poate nici atât, mai ales când deja începi să cunoști mincinosul. Aș numi aceste minciuni penibile și fără niciun rost - gogonele putrezite pentru ca sunt atât de proaste încât din start nu au niciun efect. Spun cu mâna pe inima , că mi-e scârba de mincinoși și îmi doresc să am cât mai puține tangențe cu ei.
   ”Când  presupui că cineva te minte, fă-te că-l crezi, atunci el devine mai îndrăzneț, minte mai tare și se dă singur de gol.”  Arthur Schopenhauer